Viticultura in Romania

Termenul de Viticultură derivă din cuvintele latine „vitis“ (viţă de vie) şi „cultura“ (îngrijire,cultivare).Viticultura studiază însuşirile biologice, relaţiile viţei de vie cu factorii de mediu, tehnologiile de producere a materialului săditor, de înfiinţare şi întreţinere a plantaţiilor viticole, care să permită obţinerea unor producţii optime, de calitate corespunzătoare, în condiţii de eficienţă economică.

IMPORTANŢA VITICULTURII

Valorifică superior fondul funciar. Valoarea producţiei realizată pe un hectar, echivalează cu cea obţinută pe 5-10 ha culturi cerealiere;
Utilizează eficient terenurile în pantă, slab productive, nisipurile şi solurile nisipoase, în general improprii altor culturi;

• Bază de materii prime pentru economie;

• Sursă de venituri pentru populaţia care trăieşte în regiunile de deal;

• Importantă sursă de hrană pentru populaţie: strugurii reprezintă un aliment valoros, conţinând o serie de substanţe nutritive necesare organismului uman: zaharuri, acizi organici, săruri minerale, enzime, polifenoli etc. Vinul, ca principal produs obţinut din struguri este „cea mai sănătoasă şi igienică băutură“ (L. Pasteur, 1878), consumat raţional are ca efect benefic asupra organismului uman;

• Asigură locuri de muncă. Cultura viţei de vie necesită multă forţă de muncă, circa 80-100 z.o./ha.

SITUAŢIA VITICULTURII ÎN ROMÂNIA


Suprafaţa cultivată cu viţă de vie în ţara noastră a atins un maxim de 300.400 ha în anul 1971, după care s-a redus continuu, astfel încât în anul 2000 ajunge la 251.000 ha.
După promulgarea Legii fondului funciar (Legea 18/1991) extinderea suprafeţelor ocupate cu viţă de vie s-a realizat mai ales în sectorul privat cu hibrizi direct producători, care au atins o suprafaţă de 113.000 ha (45,0%).
Plantaţiile de vii roditoare nobile ocupă o suprafaţă de 138.000 ha (55,0%), din care 115.000 (83,3%) sunt cultivate cu soiuri pentru struguri de vin, iar 23.000 ha (16,7%) cu soiuri pentru struguri de masă.
Din suprafaţa cultivată cu soiuri pentru struguri de vin predomină soiurile pentru vinuri albe (75%), care găsesc condiţii favorabile în toate regiunile viticole ale ţării; soiurile pentru vinuri roşii au o pondere mai redusă (25%), cultivându-se numai în podgoriile din sudul ţării. Dintre soiurile pentru struguri de vin, ponderea (60-70%) o deţin cele de calitate.
Producţia totală de struguri s-a ridicat în anul 2000 la 1.011.778 tone. Producţia medie la hectar a evoluat de la 2,9 t/ha în anul 1950, la 10,1 t/ha în anul 1988, după care a scăzut, ajungând în anul 2000 la 4,0 t/ha.
Sectorul pepinieristic viticol a atins în anul 1989 un total de peste 4000 ha, din care 2300 ha plantaţii de portaltoi şi 800 ha şcoli de viţă, cu o producţie anuală de 50 milioane viţe altoite STAS şi 1,5-2 milioane viţe pe rădăcini proprii. După anul 1989 sectorul pepinieristic s-a redus drastic la cca. 750 ha, din care 380 ha viţe portaltoi, cu o producţie anuală de 5 milioane viţe altoite STAS.


ISTORICUL VITICULTURII ÎN ŢARA NOASTRĂ


Perioada prefiloxerică. Numeroase mărturii arheologice atestă că geto-dacii dispuneau de suprafeţe importante cultivate cu viţă de vie, amplasate mai ales în zona deluroasă, subcarpatică.
Geograful Strabon (66 I.H. – 24 D.H.) relatează despre amploarea pe care o luase cultura viţei de vie pe timpul regelui Burebista (70-44 I.H.), care, sfătuit de marele preot Deceneu, ar fi dispus să fie distruse plantaţiile viticole pentru a evita abuzurile populaţiei.
În perioada migraţiei popoarelor, cultura viţei de vie a continuat ca o ocupaţie tradiţională.
Începând cu sec. al XIV-lea, viticultura apare tot mai frecvent în documentele istorice. Astfel, domnitorul Alexandru cel Bun a instituit funcţia de paharnic şi de pârcălab pentru viile de la Cotnari.
În perioada prefiloxerică au fost obţinute soiurile locale şi au fost alcătuite pentru fiecare podgorie sortimentele proprii de soiuri. Tehnologia de cultură era simplă, iar prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor nu ridicau probleme deosebite.


Perioada filoxerică. Filoxera a fost „introdusă“ în România în jurul anului 1877 şi este semnalată oficial la 13 iunie 1884 în comuna Chiţorani, din podgoria Dealu-Mare, de unde s-a răspândit rapid în toate regiunile viticole ale ţării, printre ultimele numărându-se podgoriile Huşi (1900) şi Cotnari (1912).
Pentru refacerea viticulturii româneşti s-au făcut importuri masive de viţe altoite (în special din Franţa), din soiuri străine, fără o cercetare prealabilă a acestora, lucru care a condus la modificarea sortimentelor autohtone stabilite de-a lungul secolelor pentru fiecare podgorie în parte.


Perioada postfiloxerică. În această etapă se pun bazele viticulturii ca ştiinţă, apar numeroase lucrări, care tratează pe larg problemele viticulturii: „Cultura viţei de vie şi prepararea vinului în România“ (GH. D. Druţu, 1895), „Introduction à l’Ampelographie roumaine“ (Gh. Nicoleanu, 1900), în care autorul prezintă principalele soiuri româneşti de viţă de vie, condiţiile pedoclimatice, sistemele de cultură şi calitatea vinurilor din principalele podgorii ale ţării. În 1902 V. Brezeanu publică „Tratatul de viticultură“, D. Graur tipăreşte în 1912 „Cultura viei, manuarea vinului, morburile şi vindecarea lor“ etc.


În cadrul Institutului Naţional de Cercetări Agronomice al României (I.C.A.R.) se organizează (1937) secţia de viticultură şi horticultură, condusă de profesorul I.C. Teodorescu.
În anul 1936 se înfiinţează primele staţiuni viticole (Drăgăşani şi Odobeşti), iar în 1957 staţiunile Iaşi, Murfatlar, Miniş, Ştefăneşti-Argeş, Blaj şi Valea Călugărească, unde în anul 1967 se înfiinţează Institutul de Cercetări pentru Viticultură şi Vinificaţie (I.C.V.V.), pentru organizarea cercetării ştiinţifice în domeniul viticulturii şi vinificaţiei.


Romania este o importanta tara europeana producatoare de vin, dispunand de bogate traditii istorice si culturale, mare parte din ele nemijlocit legate de aceasta bautura, considerata, pe drept cuvant, o licoare divina.
Legendele spun ca Dionisos, zeul strugurilor si a vinului, s-a nascut in Tracia Nordica, in regiunea de sud est a Romaniei (zilele noatre), Dobrogea. Motivul pentru care aceasta versiune a legendei lui Dionisos are radacini atat de puternice este faptul ca teritoriile viticole romanesti au ca si vechime peste 4000 de ani.


Este un fapt istoric menţionat chiar şi de către Homer, că Dacii (strămoşii românilor de azi) au fost cei mai mai deştepti şi curajosi dintre traci, având o ţară bogată acoperita cu câmpuri de cereale şi viţă de vie. De fapt, campurile viticole fiind atat de faimoase romanii, dup ace au cucerit Dacia au emis o monedă nouă, reprezentând o femeie şi doi copii, unul dintre ei tinand un strugure, simbol al terenurilor care le-au cucerit. Romanii au numit regiunea, Dacia Fellix (bogata Dacia, sau de către unii istorici, Dacia Vesela).
Timp de secole, România este printre principalii producatori din lume de vin. Un farmec aparte al podgoriilor româneşti este dată de soiurile autohtone: Feteasca Neagra, Feteasca Alba, Feteasca Regala, Grasa de Cotnari, Busuioaca de Bohotin, Zghihara de Husi, Cramposia, Braghina, Tamaioasa Romaneasca, Galbena de Odobesti, Plăvaia. Desigur, felul celebru peste tot în lume, de la Cabernet Sauvignon si Merlot la Riesling italian sau Chardonay, a făcut România bine cunoscute. Fie ca sunteti un turist sau un cunoscator, România va ofera momente de neuitat însoţite de vinuri speciale.